despre iubire

Cu fiecare iubire nouă ne împărtăşim, plini de fericire, o nouă părticică de univers.

Iubirea este cea mai mare dintre fericirile umane pentru că este efortul suprem pe care omul îl încearcă pentru a ieşi din singurătatea fiinţei sale lăuntrice.

A iubi cu adevărat înseamnă a înceta să trăieşti doar pentru tine şi implică a face ca toate sentimentele omeneşti, aspiraţia, speranţa, încântarea, fericirea, afecţiunea, bucuria, plăcerea, să depindă de fiinţa iubită.

A iubi cu adevarat înseamnă a te cufunda plin de fericire în infinit, a nu găsi nici o limită simţirii, a-ţi închina viaţa unei fiinţe în aşa fel încât să nu trăieşti şi să nu gândeşti decât pentru a o face fericită.

A iubi cu adevărat înseamnă a turna mareţie în banalitate, a găsi alinare în lacrimi de dor, plăcere în suferinţa despărţirilor şi suferinţa de a nu oferi totul în plăcere; cu alte cuvinte, aceasta presupune a întruni în tine toate contradicţiile generatoare de extaz datorate iubirii.

ce este dragostea daca nu ne dăm seama că ea este nevoia irezistibilă de a ieşi din tine însuţi?

Iubirea este, chiar şi când nu bănuim, suprema lege a universului: o lege misterioasă care guvernează si orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit până la unirea în cuplu a fiinţelor raţionale: de la ea pleacă şi spre ea converg, adeseori ca spre un centru divin de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre…

Dragostea adevarată pretinde o generoasă şi euforică dăruire.

Iubirea este o divină flacără pe care chiar zeii o admiră la muritori.

Dacă iubirea nu manifestă şi o scânteie de nebunie jucăuşă care ne face să evadăm din banal, nu-i o iubire foarte mare.

Când iubeşti cu adevarat, descoperi în tine o nebănuită bogăţie de tandreţe şi duioşie şi, copleşit de fericire, ajungi astfel să crezi că eşti în stare de o astfel de dragoste.